Fa o vizita in cateva din cele 22 de regiuni viticole ale Ungariei, pentru a face cunostinta cu marea varietate de vinuri din aceasta tara. Aceste regiuni nu se mandresc numai cu excelenta calitate a vinurilor, ci si cu un peisaj incantator si atractii turistice interesante. In afara de degustarile de vinuri, in majoritatea regiunilor viticole ale Ungariei, sunt organizate activitati diverse care sa ii faca sa se simta bine pe turisti. Perioada ideala de venit aici pentru a testa vinurile si pentru a descoperi frumusetea zonei rurale din aceasta tara, este vara sau in lunile septembrie – octombrie, atunci cand recolta de struguri este acompaniata de evenimente si programe festive.
Turul podgoriilor din Ungaria e o incantare a bunului gust. (foto: http://hungarianwineclub.wordpress.com/ )
Climatul Ungariei este favorabil pentru cultivarea unor struguri de calitate, intrucat temperatura medie este mult mai ridicata decat in nordul Frantei, de exemplu, iar toamnele sunt mai degraba uscate, cu saptamani calde si insorite, pana la jumatatea lunii octombrie (perioada la care se face adesea referire ca fiind vara indiana). Aceasta permite Ungariei sa produca intrega gama de vinuri clasice: albe, rose, rosii, precum si cele dulci, naturale. Adauga si lanturile muntoase de origine vulcanica si vei obtine o combinatie de conditii naturale, care impreuna cu talentul producatorilor de vinuri, are ca rezultat licori bahice de calitate. In regiunile viticole ale Ungariei sunt cultivate soiuri de struguri internationale si locale, din care se obtine o mare varietate de vinuri.
Nord-estul Ungariei
Nordul Ungariei este zona in care se afla doua regiuni viticole faimoase in intreaga lume.
Tokaj-Hegyalja
Probabil cea mai bine cunoscuta dintre toate regiunile viticole din Ungaria, este Tokaj, unde se produc vinuri dulci si vinuri albe clasice. Vinul cu gust de miere, aszú, este printre primele trei cele mai bune vinuri din lume, aducand faima acestei regiuni din Ungaria. Unicitatea soiului Tokaj este rezultatul catorva atribute naturale: clima, solul vulcanic si traditia veche de secole a producatorilor de vinuri. Cele mai importante varietati de struguri si vinuri sunt: Furmint, Hárslevelű (frunza de tei), Yellow Muscat.
Celebrul vin de Tokaj se produce si in zona Tokaj-Hegyalja
Eger
Regiunea viticola Eger este si ea bine cunoscuta in afara granitelor Ungariei, in principal pentru soiul de vin rosu ‘Sange de taur’, care a fost promovat pe scara larga si exportat in tarile occidentale in perioada comunista. Talentatii producatori de vinuri au resuscitat viticultura in regiunea Eger, iar in prezent, pe langa ‘Sangele de taur’, au devenit faimoase si vinurile albe precum Leányka, Királyleányka, Tramini, Olaszrizling (Riesling Italian), care pot oricand concura cu vinurile albe faimoase la nivel international. Szépasszony Völgye (Valea femeilor frumoase), aflata chiar langa Eger, ofera un loc deosebit de pitoresc in care poti degusta vinurile din regiune.
Principalele soiuri de struguri si vinuri sunt: rosii: Kékfrankos (Blaufrankish), Merlot, Kékoportó, care au la baza ‘Sangele de taur’ si albe: Leányka, Királyleányka, Tramini, Olaszrizling (Riesling Italian)
Transdanubia de Sud
Doua regiuni viticole produc vinuri rosii de exceptie in zona mediteraneana din sudul Lacului Balaton, cunoscuta drept Transdanubia de Sud. Numarul mare al orelor insorite din timpul anului, istoria lunga si traditia producerii vinului, fara a mai pune la socoteala si solul unic, fac din urmatoarele doua regiuni, unele dintre cele mai bune producatoare de vin rosu, atat la nivel local cat si international.
Villány-Siklós
Vinuri rosii exclusiviste sunt produse pe culmile blande ale dealurilor Villány si Siklós. In opinia multora, cel mai bun vin Pinot Noir din Ungaria provine din regiunea Villány, dar tot aici sunt produse si alte varietati de vin rosu.
Principalele soiuri de struguri si vinuri sunt: rosii: Kékfarnkos (Blaufrankish), Portugeiser, Merlot si albe: Riesling Italian si Leányka, un soi indigen, cu o nota eleganta de tei, excelent pentru producerea vinurilor dulci. Minunatele rute ale vinului si pivnitele locale isi intampina iubitorii acestei licori, dornici sa o savureze intr-un cadru natural mirific, in Villánykövesd si Palkonya.
Szekszárd
Kadarka era candva cea mai cautata varietate de vin din regiunea Szekszárd. In secolul 19, el era chiar exportat in Franta, intrucat se ridica la nivelul celorlalte vinuri rosii frantuzesti. Din pacate, la fel ca si in cazul altor vinuri, Kadarka a fost neglijat si aproape pe cale de disparitie, in timpul perioadei comuniste. Producatorii devotati au reusit insa sa salveze aceasta varietate speciala de vin care merge de minune cu preparatele traditionale unguresti, facute cu boia. In afara de Kadarka, conditiile climaterice si solul sunt perfecte pentru obtinerea altor vinuri rosii de calitate, care provin din Szekszárd: Cabernet Franc si Cabernet Sauvignon. Locuitorii din Szekszárdi considera ca ‘Sangele de taur’ din regiunea lor este mult mai autentic si de o calitate net superioara celui produs in Eger. Ei sustin ca cel din Szekszárd are o textura mai intensa si mai catifelata si un parfum mai bogat.
Principalele soiuri de struguri si vinuri sunt: Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon, Kékfrankos (Blaufrankish), Merlot.
Szekszárd, o alta zona viticola de renume
Lacul Balaton
Atat malul din nord cat si cel sudic al Lacului Balaton au fost facute parca pentru a produce vin. Odata cu degustarea unor vinuri de calitate, te vei putea bucura si de frumusetea peisajului si de activitatile pe care le ofera imprejurimile Lacului Balaton, de-a lungul anului. Climatul de aici este unul sub-mediteranean, iar vinurile difera de la o pivinita la alta, in functie de colina pe care se afla podgoria.
Badacsony
Colinele de bazalt de pe malul nordic al Lacului Balaton ofera o combinatie extrem de placuta intre peisajele mirifice si delicioasele vinuri locale. Cele mai des intalnite sunt vinurile albe, produse pe dealurile vulcanice din Szt György, Gulács, Csobánc si Tóti. Culoarea vinurilor este un amestec minunat de galben si verde, la vederea caruia iti vei dori sa le savurezi cat mai repede. Szürkebarát (Pinot Gris) si o varietate locala, Kéknyelű, sunt printre cele mai bune dintre vinurile produse in regiunea Badacsony.
Principalele soiuri de struguri si vinuri sunt: Riesling Italian, Pinot Gris si Kéknyelű.
Balatonfüred-Csopak
Regiunea viticola Balatonfüred-Csopak se afla cuibarita in coltul nord-estic al Lacului Balaton. Combinatia dintre apele termale si vinuri, fac din Balatonfüred o destinatie turistica populara in toata lumea. Peninsula Tihany aflata in apropiere, apartine si ea regiunii viticole Balatonfüred-Csopak. Rieslingul Italian este produs pe scara larga in aceasta regiune. Buchetul sau fin si gustul usor amarui ce seamana cu cel al migdalelor sunt greu de egalat. Aroma bogata si pamantoasa a vinurilor din regiunea Balatonfüred-Csopaki este atribuita solului rosu, caracteristic acestor locuri.
Balatonboglár
In zona de campie de pe malul sudic al Lacului Balaton, sunt produse vinuri usoare, fructate, din soiurile de struguri cultivate aici. Vinurile din Balatonboglár, cu continutul loc echilibrat de acid, stau la baza producerii sampaniei.
Nord-vestul Ungariei
Sopron
Regiunea Sopron din nord-vestul Ungariei este una dintre cele mai importante regiuni producatoare de vin rosu din Ungaria. Aflata langa granita cu Austria, regiunea viticola Sopron produce vinuri similare celor din regiunea Burgenland. Vinul elegant si cu un pronuntat buchet, Soproni Kékfrankos (Blaufrankish) este putin mai acru decat cele produse in alte regiuni din Ungaria. Datorita climatului racoros, vinurile au un continut ridicat de tannin si sunt mai acide. In orasul baroc Sopron, poti admira cladiri cu o arhitectura minunata si privelistea incantatoare a acestor locuri. Apropierea de Lacul Fertő este o garantie pentru relaxare activa, pe durata sederii tale aici.
Fanul sau ghirlandele de brad atarnate de portile caselor sunt un semn ca acolo pot fi degustate vinuri locale. Panglicile albe sau rosii marcheaza daca sunt oferite spre testare vinuri albe sau rosii, sau ambele soiuri.
Ászár-Neszmély
Regiunea viticola Ászár-Neszmély din Transdanubia de Vest se afla pe culmile Dealurilor Gerecse, de-a lungul Dunarii. In aceasta regiune din Ungaria sunt produse exclusiv vinuri albe, intre ele regasindu-se principalele soiuri internationale: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Rhine Riesling, Tramini, Muscat Ottonel si Irsai Olivér. Conditiile climaterice sunt favorabile pentru producerea de vinuri parfumate, elegante si destul de acidulate. Vinurile din Ászár Neszmély au nevoie de cel putin 5-6 ani, pentru a se transforma in vinuri de calitate. Cserszegi Fűszeres, o varietate unica ungureasca, produsa in regiune de catre podgoria Neszmély Hilltop, a cucerit in anul 1998, trofeul de “Vinul alb al anului” in Marea Britanie.
O regiune in care se produc doar vinuri albe: Ászár-Neszmély
Somló
Trei dealuri alcatuiesc aceasta mica regiune viticola din Ungaria, in Transdanubia Centrala, acolo unde sunt cultivate numai soiuri albe. Solul vulcanic este bogat in substante minerale, care dau un caracter pamantos vinurilor din Somló. Poti explora aceasta regiune viticola pe cele patru rute ale vinului din zona, in timp ce admiri frumusetea peisajului si obiectivele istorice, precum Capela Sf. Margareta, impreuna cu ruinele altor trei biserici, sau Castelul Somló. Producerea vinului aici respecta intocmai vechile traditii. Similar cu vinurile Tokaj, vinurile Somló sunt considerate a avea proprietati medicinale si magice. Elegante, cu un buchet aparte, usor acide si care au nevoie sa stea ceva vreme in butoaie din lemn, asa sunt majoritatea vinurilor din Somló.
Principalele soiuri de struguri si vinuri sunt: Somlói Juhfark, o varietate ungureasca (Hungaricum), Furmint, Riesling Italian.