Pinot noir este baza fiecărui vin roșu serios burgundez. Patria acestui soi este chiar regiunea istorică Burgundia, care este una dintre cele mai renumite regiuni viticole din lume. Desigur, vița de vie este crescută și în alte țări europene, ca Ungaria și România, dar și pe alte continente, ca Australia, Noua Zeelandă, America de Nord și America de Sud.
Dar acest nivel de răspândire nu înseamnă deloc că Pinot noir s-ar simți bine oriunde. De fapt cea mai importantă caracteristică a soiului este sensibilitatea. În contrast se amintește deseori de faptul că față de celălalt soi renumit de struguri roșii, Cabernet sauvignon, Pinot noir necesită mult mai multă atenție atât pe câmp, până la coacere, cât și în cramă. Această exigență rezidă și din faptul că soiul nu se cultivă pentru vinuri produse în masă. Dacă o cramă se ocupă cu acesta, atunci, în general, ea produce vinuri de calitate premium.
Cum am stabilit, soiul nu se simte bine oriunde. În primul rând regiunile răcoroase sunt pe placul lui, acolo își arată cel mai bine unicitatea. În locuri prea călduroase se coace prea repede, fără să poată să producă aroma și gustul caracteristic, și în același timp își pierde și aciditatea elegantă și specifică. Dar și în locurile răcoroase necesită mare grijă: deoarece înmugurește repede, ghețurile de primăvară sunt periculoase. Trebuie evitate solurile joase, răcoroase, cu drenaj slab. Trebuie avută mare grijă la rarefacție, pentru că produce calitate numai la cantități scăzute. Culegerea trebuie făcută cu atenție, și soiul este mai sensibil decât alte soiuri față de bolile strugurelui.
Dar dacă este așa de pretențios, de ce se mai chinuie viticultorii cu el? Răspunsul este: pentru că este foarte special! Viticultorul care reușește să înfrângă greutățile, primește un vin foarte rafinat. De aceea este atât de renumit și popular Pinot noir: din acest soi se fac unele din cele mai scumpe vinuri roșii din lume!
Se coace destul de repede, dar procesul de îmbătrânire se întâmplă mai încet. Caracteristic, vinul produs are un conținut redus de tanin, o culoare mai deschisă și un conținut de acid elegant.
La noi puteți compara vinurile Pinot noir ale regiunilor viticole românești și ungurești! Dumneavoastră pe care îl savurați mai mult? Dacă comandați până la 14 august, primiți o reducere de 10% la vinurile Pinot noir!